12/06/2025
Furlan
PERAULE DI VITE: Dait vualtris di mangjâ a lôr
di Franca Mainardis
“Dait vualtris di mangjâ a lôr” (Lc 9,13)
O sin intun lûc solitari dongje Betsaide, in Galilee. Gjesù al sta fevelant dal Ream di Dio a une fulugne di int. Il mestri al jere lât lì cui apuestui par fâju polsâ dopo di une lungje misssion in chê regjon, là che a vevin predicjât la conversion “ nunziant par dut la buine gnove e fasint guarî i malâts”. Stracs, ma cul cûr plen, a contavin ce che a vevin vivût.
La int, dutcâs, vintlu savût, ju cjatâ. Gjesù al da il bon acet a ducj: al scolte, al fevele, al cure. La int e cres. La sere si tire dongje e la fan si fâs sintî. I apuestui si dan pinsîr e a proponin al mestri une soluzion logiche e realistiche: “Mande vie la int, par che a ledi intai paîs par sotetâsi e cjatâ di mangjâ”. Paraltri Gjesù al veve za fat tant… Ma lui al rispuint:
“Dait vualtris di mangjâ a lôr”
A restin scaturîts. Al è improponibil: a àn dome cinc pagnuts e doi pès par miârs di personis; nol è pussibil cjatâ ce che al covente inte piçule Betsaide, e no varessin i bêçs par comprâlu.
Gjesù al vûl viergiju i vôi. Lis dibisugnis e lis dificoltâts des personis lu tocjin e al procure di dâ une soluzion. Lu fâs scomençant de realtât e dant valôr a ce che al è. Al è vêr, ce che a àn al è pôc, ma ju clame a une mission; jessi struments de misericordie di Dio che al pense ai siei fîs. Il Pari al interven, ma al à “bisugne” di lôr.
Il miracul al à “bisugne” de nestre iniziative e de nestre fede, e po’ la fasarà cressi.
“Dait vualtris di mangjâ a lôr”
A la obiezion dai apuestui, duncje, Gjesù al rispunt cjapantsi l’incjarie, ma ur domande di fâ la lôr part, ancje se piçule. No la disdegne. Nol risolf il problem tal lôr puest; il miracul al sucêt, ma al domande la lôr partecipazion cun dut ce che a àn e che a àn podût procurâ, metût a disposizion di Gjesù par ducj. Chest al domande un cert sacrifici e fiducie in lui.
Il mestri al partìs di ce che nus tocje par insegnânus a tignî cont di ducj in maniere vicendevule. Di front a lis dibisugnis di chei altris no valin lis scusis ( “nol è nestri compit”, “no pues fâ nuie”, “a àn di rangjâsi come che o fasìn ducj”…) Inte societât che Dio al à pensâta a son beâts chei che a dan di mangjâ a chei che a àn fan, che a viestin i puars, che a van a cjatâ cu che al à bisugne.
Gjesù stes al darà dut, fin a fâsi mangjative par nô, inte eucarestie, la gnove cene de condivision.(…)
Silvano Malini
Traduzion di Franca Mainardis